Scrisoare deschisă către domnii Călin Popescu-Tăriceanu și Valeriu Zgonea

 

Fumatul este interzis! De câte ori nu vedem această interdicţie, de câte ori n-am auzit că „Fumatul dăunează grav sănătăţii” - şi totuşi nu pricepem gravitatea situaţiei.

Nu e vorba aici doar de nişte probleme de gust sau de drepturile noastre mereu invocate. Este vorba despre drepturile altora, ale fumătorilor pasivi, şi mai ales ale copiilor noştri care „cresc” în pub-uri. Acolo merg după ore, acolo discută şi acolo îşi dispută profesorii, iubitele, iubiţii, pe noi, pe părinţi și chiar rezultatele lor la sport.

Ei bine, nu e totuna unde se petrece această socializare, în ce ambianţă, în ce împrejurări. Spus mai pe şleau, la ce îi obligă ambianţa asta pe adolescenţi? Aşa cum, la țară, nu eşti cu adevărat bărbat dacă nu bei pălincă, nici la oraș nu eşti, dacă încă n-ai fumat o ţigară „ultimul răcnet”.

Rezultatele se văd cu ochiul liber. Dar studiile ne spun mai mult: jumătate din fumători va deceda prematur ca urmare a acestei pasiuni. De asemenea, știm că în țările în care s-au introdus (și nu s-au modificat) legile antifumat, numărul de fumători a scăzut (aici cuvântul e la locul lui: ) dramatic. Nu doar cifra celor pasivi, și nu doar în locurile interzise. Legea antifumat s-a dovedit – de exemplu în Anglia - cea mai populară (agreată și de fumători!) și mai eficientă intervenție de încurajare a abandonării fumatului. Tot aici, se anticipează prevenirea a 40.000 de decese premature în următorii 10 ani. Toate acestea, fără să falimenteze restaurantele. Care s-au bucurat chiar de o creștere a vânzărilor!

Osteoporoza este doar una dintre consecințele fumatului, nici pe departe cea mai devastatoare (un studiu prospectiv al fracturilor de șold arată o dublare a incidenței fracturilor în rândul fumătorilor).

Unii vor spune poate: este alegerea lor... Dar oare chiar putem spune că a fi crescuți într-o ambianță permisivă - în definitiv - mortală este alegerea acestor tineri?

Este alegerea dumneavoastră, domnilor! Alegerea și responsabilitatea dumneavoastră!

Vă rugăm respectuos să nu daţi înapoi în această problemă! Să n-o mai întoarcem ca la Ploiești! 

Vă sugerăm - mai degrabă - efectuarea unui sondaj de opinie. Nu se poate să nu fi observat: publicul larg, inclusiv fumătorii, nu protestează. Se bucură de beneficiile legii. Alții protestează, iar acesta nu are nicio legătură cu drepturile și libertățile omului.

Copiii noştri nu sunt nemuritori, chiar dacă lor așa li se pare, acum. Dar noi, ce drept avem să le scurtăm, cu bună știință, viața?