Sistemul musculo-scheletic dincolo de procesul de îmbătrânire

Pierderea de masă osoasă (osteopenie) şi musculară (sarcopenie) cu vârsta sunt atribute ale procesului de îmbătrânire. Reducerea rezervei funcţionale a organelor şi sistemelor dincolo de pragul la care vârstnicii devin vulnerabili la diferiţi stresori şi reacţionează cu deficite manifeste sau/ şi co-morbidităţi se numeşte sindromul de fragilitate (‘’frailty’’).

 

Daniel GrigorieDr Daniel Grigorie

Sarcopenia este o componentă importantă a acestui sindrom, ale cărui consecinţe includ căderile, fracturile, spitalizarea, instituţionalizarea şi chiar decesul. Sunt de acum suficiente evidenţe că osul şi muşchiul reprezintă un sistem integrat cu determinanţi comuni, genetici, nutriţionali, hormonali şi de stil de viaţă. Un sistem musculo-sheletic sănătos este vital pentru o îmbătrânire ferită de boli.

Osteoporoza este o boală scheletică sistemică caracterizată prin fragilitate osoasă şi a cărei expresie clinică sunt fracturile, în special fracturile şoldului. Fragilitatea are o componentă cantitativă şi masurabilă (densitatea minerală osoasă) şi o componentă calitativă (în special microarhitectura) pentru care nu exista o investigaţie clinică. De aceea osteoporoza este definită oarecum arbitrar ca o masă osoasă scazută (scor T = -2.5 DS la DXA). Osteopenia nu este o boală ci o situaţie epidemiologică de risc de fractură, care evoluează spre osteoporoză (situaţia clinică) numai într-o proporţie de cel mult 50%. Totuşi fragilitatea osoasă are mai multe componente iar fracturile se produc adesea la persoane cu osteopenie densitometrică. De aceea o persoană care face o fractură de fragilitate şi are osteopenie densitometrică are de fapt osteoporoză.   Evaluarea riscului de fractură cu algoritmul FRAX (www.shef.ac.uk/FRAX) ţine cont de aceste observaţii şi recunoaşte că densitatea osoasă este numai o componentă a riscului. Un studiu epidemiologic european recent publicat identifică 96% din fracturile de fragilitate ca fiind consecinţa căderii şi nu neapărat a osteoporozei densitometrice.

Cu alte cuvinte medicina recunoaşte în sfârşit un lucru evident şi intuitiv: oamenii cad şi se fracturează. De aici paradigma nouă a managementului osteoporozei: prevenţia fracturilor se poate face având ca ţintă sistemul musculo-scheletic: creşterea rezistenţei osoase şi prevenţia căderilor.

Masa musculară scade cu vârsta (sarcopenie) dar ceea ce produce scăderea performanţei fizice a vârstnicului şi creste riscul de cădere este reducerea funcţiei musculare (rezistenţa, forţă). Paralela cu osul este evidentă: osteopenie – osteoporoză – fracturi; sarcopenie – sarcopenie clinică (sarcopenie + reducerea vitezei de mers) – căderi. La vârstnici căderile au fost declarate problemă de sănătate publică, din moment ce la peste 65 ani o treime cad cel puţin o dată, iar căderile sunt responsabile de morbiditate (traumatisme, fracturi) şi chiar mortalitate. Deşi căderile şi fracturile sunt multifactoriale, un mecanism comun tot mai important cu vârsta este scăderea anabolismului în sistemul musculo-scheletic. De aceea, medicina trebuie să găsească soluţii eficace şi acceptate de creşterea anabolismului osos şi muscular. În acest sens sunt astăzi  disponibile măsuri simple de reducerea căderilor: exerciţiile fizice structurate şi administrarea de vitamina D şi/sau analogi activi (alfacalcidol, calcitriol).  

Societatea Româna de Osteoporoză şi Boli Musculo-Scheletice (SROBMS) a elaborat designul primului studiu clinic controlat românesc de identificare a factorilor de risc de cădere în populaţia vârstnică, concretizat printr-un algoritm computerizat ce va fi ulterior incorporat în modelul românesc de FRAX.

Conf.Dr. Daniel Grigorie

Preşedintele SROBMS