Noi perspective în osteoporoză

 În ultimul deceniu, diagnosticul și managementul osteoporozei au atins noi dimensiuni. Pornind de la definiţia dihotomică din 1993 a osteoporozei, bazată pe densitatea minerală osoasă, scor T mai mic de -2.5, până la utilizarea unor algoritmi (de ex. FRAX), astăzi diagnosticul de osteoporoză este bazat nu doar pe media unor grupe de valori, ci pe evaluarea individuală a riscului de fractură absolută pentru următorii  10 ani.

 

jyrcannesterr.jpg Această abordare, combinată cu decizia politică legată de  disponibilitatea de a plăti pentru medicații antiosteoporotice, va schimba în mod semnificativ algoritmul de tratament al osteoporozei, permițând  pacienţilor cu risc individual crescut să primească medicația corespunzătoare, evitând în același timp utilizarea necorespunzătoare a resurselor de sănătate pentru pacienţii al căror risc de fractură este scăzut, comparativ cu cel al populației generale.   Medicamentele disponibile în prezent pentru gestionarea osteoporozei au ajuns la un grad ridicat de eficacitate, adică de reducere a riscului de fracturi osteoporotice la toate situsurile scheletale, combinat cu un profil de siguranță acceptabil, pentru o diversitate mare de pacienţi, de la femei tinere aflate în postmenopauză având risc crescut de fracturi , până la pacienţi vârstnici cu fracturi prevalente multiple.   Cu toate acestea, pilula magică ce poate fi administrată o dată și care ar trata osteoporoza pentru totdeauna, fără să inducă efecte secundare se lasă încă așteptată.     Eforturile în gestionarea osteoporozei ar trebui să fie acum dedicate îmbunătăţirii aderenţei la tratament. În acest scop, una dintre orientările urmate de industria farmaceutică a fost creşterea intervalelor dintre dozări, tranziția făcându-se de la medicațiile orale zilnice cu anumite constrângeri și reacții adverse la administrarea anuală intravenoasă. Din păcate, din cauza disconfortului dat de administrarea perfuziei anuale şi a unor preocupări majore referitoare la siguranţa medicamentelor cu administrare anuală comercializate în prezent, aceste terapii nu s-au dovedit a fi benefice așa cum s-a anticipat. Cele mai multe dintre medicamentele comercializate în prezent pentru osteoporoză, cu excepţia ranelatului de stronțiu și a teriparatidului, previn deteriorarea ulterioară, dar nu permit refacerea structurii osoase normale la pacienţii grav afectați.     Dezvoltarea curentă a medicamentelor, în special cu scopul de acționa asupra mecanismelor moleculare responsabile pentru formarea osoasă, deschide porțile pentru tratamente care vor fi capabile să contribuie la creșterea cantitativă și calitativă a structurii osoase la pacienții cu risc ridicat. De asemenea, se poate estima că folosind aceste medicamente (de exemplu Romozosumab), dozele mari ar putea fi dedicate pacienților cu osteoporoză severă, în timp ce dozele mai mici ar putea fi utilizate pentru a preveni osteoporoza la pacienții mai tineri care au, de exemplu istoric familial de osteoporoză, densitate minerală osoasă scăzută, menopauză prematură sau alți factori de risc cu semnificație clinică.    Viitorul osteoporozei cuprinde, de asemenea, percepţia bolilor scheletale și musculare la vârstnici, ca un întreg. Semnalele încrucișate între osteoblaste, osteocite, condrocite și celulele musculare sunt bine cunoscute astăzi. Osul subcondral joacă un rol semnificativ în dezvoltarea bolii artrozice iar citokinele osoase joacă un rol major în apariția fragilității osoase şi a sarcopeniei. Alternativ, mediatorii umorali (eliberați de sinovie) sau miocitele impactează masa și arhitectura osoase.   Demonstrații recente au arătat că ranelatul de stronțiu, o medicație comercializată astăzi pentru managementul osteoporozei, poate preveni progresia structurală provocată de osteoartrită, în timp ce ameliorarea durerii și îmbunătățirea funcționalității articulare la pacienții cu osteoartrită la nivelul articulației genunchiului sprijină conceptul că cercetarea ar trebui să fie orientată acum  către medicamentele care ar putea acționa asupra structurilor osoase, musculare dar și asupra  articulațiilor.   Comitetul Societăților Naționale (CNS) al Fundației Internaționale de Osteoporoză (IOF) este deosebit de sensibil la această abordare la nivel global al bolilor musculo-scheletale la pacienții vârstnici, de ambele sexe.   Noi ar trebui să ne extindem obiectivele pentru a deveni mai puternici și a putea să oferim pacienților noștri soluția cea mai inteligentă pentru suferințele lor. Acest lucru va fi, cel mai probabil, cea mai mare provocare a secolului XXI și dezvoltându-ne în acest sens, vom deveni mai puternici și vom fi în măsură să oferim suferinzilor ajutorul pe care îl merită.  Jean-Yves ReginsterPreședinte IOF-CNS